DĂ SENS
ALEGE CE E RELEVANT
PRIVEȘTE ÎN VIITOR
EXPLICĂ
ÎNTREABĂ
Trăim într-o lume care toarnă în fiecare zi peste noi, fără discernământ, o cantitate de informație echivalentă cu 200 de ziare. Zilnic. Filtrele mentale umane n-au fost niciodată echipate pentru așa ceva.
Capacitatea creierului nostru de a înțelege nu e mai mare de 120 bps, iar jumătate din ea e consumată doar pentru a înțelege ce ne spune cineva când vorbește cu noi. Cum procesezi avalanșa fiecărei zile?
Mass media, unul dintre filtrele pe care ne-am bazat mereu înțelegerea și deciziile, nu face întotdeauna diferența între esențial și irelevant, între adevăr și invenție, între interesul publicului și propriul interes.
Experiența de a urmări media economică și de business e uneori dezamăgitoare: steril sau greu de înțeles, jurnalismul (și jurnalistul) economic e aproape rupt de realitate. Primim procese verbale și doar rareori perspectivă, experiență umană sau un sens al lucrurilor.
Deciziile noastre și capacitatea de a înțelege o lume care se schimbă peste noapte depind de calitatea informației pe care o consumăm. Încrederea, ca element esențial în relația cu informația, s-a dezintegrat.
Și mai este ceva: media noastră de atenție e azi de 40 de secunde. Fără să ne dăm seama, ne alcătuim înțelegerea din piese de puzzle care vin fiecare din altă parte. La final, nu are niciun sens și nu e de mirare.
Facem noi munca de a pune cap la cap informația și a-i da un sens, nu cerem oamenilor să consume ore întregi cu informație irelevantă.
Facem noi munca de a găsi și asambla cele mai bune surse și a găsi faptele relevante.
Facem noi munca de a lega între ele firele și a vedea ce înseamnă și unde duc.
Probabil că întrebarea cea mai importantă în acest moment este „cum se vor întâmpla toate acestea?”. Și noi ne-am întrebat. Așa că ne-am decis să renunțăm la promisiuni exagerate, în favoarea unor pași inteligenți și rezonabili.
Alegem doar informația relevantă, conștienți fiind că timpul și atenția sunt cele mai importante resurse. Dăm sens, context și direcție.
Luăm informația din lumea reală, de la cei care produc știrile și creează trendurile și schimbarea. Vorbim despre schimbările, tendințele și valurile mari ale viitorului.
O agendă a ceea ce a fost important azi și a ceea ce e de urmărit mâine, indiferent de sursa informației.
Andreea Roșca
Răzvan Ionescu
Dragoș Vîlcu